Instrumentele de accesibilitate

Proiectul I.S.J. Iaşi, „Şcoala pentru valori autentice”, pentru luna decembrie 2017, a avut ca temă simbolică „Generozitatea”. Astfel, cadrele didactice, elevii şcolii, dar şi părinţi, reprezentanţi ai comunităţii locale, au desfăşurat o activitate caritabilă, destinată strângerii de fonduri necesare operaṭiei unei fetiṭe de 3 ani din Iaşi, Lavinia Herdes. Activitatea a fost mediatizată pe site-urile de socializare locale, astfel că mulṭi cetăṭeni ai comunei s-au aflat alături de noi.

În perioada 20-27 Noiembrie 2017, pentru a marca Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, Şcoala Profesională Cristeşti a participat la cea de-a V-a ediție a „Zilei Ștafetei”, o campanie-eveniment iniţiată de către Fundația Terre des homes (Tdh) și implementată la nivel național, în cadrul căreia adulții predau ştafeta propriilor meserii unor copii și tineri dornici să le înveţe.

„Săptămâna Educaţiei Globale 2017”, sub genericul „Lumea mea depinde de noi!, a prilejuit  variate activităţi cu caracter formal şi nonformal, desfăşurate pe parcursul lunii noiembrie. Elevii au realizat proiecte, s-au întrecut în desene, au realizat “Copacul speranţei”, şi-au exprimat gândurile în cadrul clubului de lectură, au dezbătut şi au susţinut, cum s-au priceput mai bine, idea cetăţeniei active.

„Ora de Net” este un program coordonat de Organizaţia Salvaţi Copiii România, vizând integrarea creativă a noilor tehnologii în viaţa copiilor şi în procesul educaţional. S-au implicat în acest program, desfăşurând activităţi educaţionale, cadrele didactice: Chihaia Simona, Spiridonică Adriana, Moraru Marcela, Buciumanu Iulia, Chihaia Ionuţ, Popa Ana-Maria.

© 2022 Școala Gimnazială Cristești. Toate drepturile rezervate.